Sindromul Stockholm in invatamant? Mentor vs Agresor

Undeva, intr-o scoala dintr-o galaxie foarte indepartata, departe de Terra si de Bucuresti, o invatatoare tipa strasnic la elevi... pentru ca nu pricepeau cum sta treaba cu bancnotele.
Prin peretii grosi, copiii de la gradinita auzeau cum decurge ora de matematica si se intrebau cu teama: "asa e la scoala"?...

Un parinte nedumerit... n-are ce lucra? Aude din strada galagia, identifica sursa si se adreseaza conducerii scolii... Surpriza:
   - "dar... copiii si parintii o iubesc pe doamna!"...
Mi-au trecut atunci prin cap vorbele unui bunic pe care l-am cunoscut intr-un parc de joaca (nu, nu de aici, tot din acea indepartata galaxie):
   - "pe vremea noastra... daca nu stiai la matematica, te dadea profesorul cu capul de tabla si... uite, am ajuns oameni"...

Daca esti cu adevarat un MENTOR care imi doreste binele, cearta-ma cand gresesc, dar ajuta-ma atunci cand cad si spune-mi un cuvant de incurajare atunci cand am reusit sa depasesc un obstacol, da-mi oricat de multe teste, oricat de grele, dar fa-ma sa simt ca aceasta face parte din antrenamentul meu, si nu ca ar fi un fel de pedeapsa, o "demonstratie" continua a faptului ca nu ma voi putea ridica niciodata la asteptarile tale... Ajuta-ma sa invat sa zbor, nu imi taia aripile...
Pentru ca... un mentor, fara aceasta parte, este doar un... AGRESOR.

Uneori, profesorii predau intr-o... nu stiu cum sa-i spun, ura, fata de elevi... Stau si ma intreb, ce ar putea justifica aceasta abordare? Poate, dorinta de a obtine rapid rezultate?... Pe termen lung, viitorii adulti vor fugi de matematica, vor uri matematica... Poate ca frica de examene "naste monstri"? Ar putea fi o explicatie... Poate ca si orgoliile personale, uzura, parti-pri-urile, etc. joaca un rol? NU STIU!

Pana la urma, sper ca fiecare profesor isi face, la un moment dat, un bilant: oare ce am lasat in urma mea?...

Home